DESPRE PARAPLEGIE sau …. PARALIZIA PICIOARELOR

De coordonarea activității mușchilor, monitorizarea funcționării organelor, primirea și prelucrarea  informațiilor recepționate prin organele de simț (ochi, urechi) și de inițierea acțiunilor în consecință, este responsabil sistemul nervos. Sistemul nervos este astfel responsabil  pentru menținerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului).

Fibrele nervoase alcătuiesc sitemul de comunicare al corpului. Putem să le comparăm cu un sistem de telefonie. Astfel, cablul telefonic principal îl reprezintă măduva spinarii. Acesta transmite mesaje între biroul central (encefalul) și birourile individuale (diferitele parti ale corpului) cu ajutorul liniilor telefonice care sunt fibrele nervoase(neuronii).

Leziunile sistemului nervos:  referitor la traumatismul maduvei, acesta poate sa aibă loc fie ca urmare a unei leziuni de natură traumatică fie de la o afecțiune de la nivelul coloanei vertebrale.

In majoritatea leziunilor, coloana vertebrală, respectiv vertebrele comprimă măduva spinării producînd vănătăi și inflamații. Uneori, în cazuri grave, leziunea poate consta în secționarea maduvei și/sau a fibrelor nervoase din compoziția măduvei. O infecție sau o boală poate cauza deasemenea afecțiuni similare.

După leziunea măduvei spinarii, toți nervii care se află deasupra nivelului leziunii continuă să funcționeze în mod normal, așa cum au funcționat înainte de leziune. De la nivelul leziunii și mai în jos, nervii spinali nu mai pot transmite –in diferite grade, în funcție de gradul secționării, totală/ parțială – mesajele dintre encefal și celelalte părți ale corpului așa cum au făcut-o înainte de leziune.

Paraplegia se defintește ca fiind paralizia ce rezultă dintr-o leziune a secțiunii transversale a măduvei spinării, și care are drept rezultat funcțional pierderea funcțiilor somatice de la nivelul membrelor (motorii, senzoriale) și/sau vegetativ-autonome de la nivelul organelor (simpatice/parasimpatice).

Legatura dintre: Sistemul nervos central – sistemul nervos periferic (nervii periferici somatici) – efectori (mușchi)

În cazul paraplegiei, obiectivul cel mai înalt de tratament il reprezintă reintegrarea bolnavilor în viața de zi cu zi și include reintegrarea socio-economică a acestora. Scopul recuperării pacientului cu paraplegie este „de a ajuta pacientul să se ajute singur”.

Din nefericire, Romania nu dispune de suficiente centre de reabilitare a persoanelor diagnosticate cu paraplegie.  În consecință, reabilitarea acestor persoane nu poate avea loc, foarte adesea, în mod profesionist. O reabilitare facuta cu ajutorul familiei, acasă, desi extrem de necesara, nu poate da aceleași rezultate ca tratamentul de recuperare specializat.  Iar consecințele sunt pe masura :  recuperarea incompletă a bolnavilor ceea ce conduce la consecințe negative atăt pentru bolnav, familia acestuia căt și pentru societate.

Fiecare zi este preţioasă deoarece de precocitatea debutului recuperării (instituirea unui tratament kinetic imediat post-operator – daca se opteaza pentru operație) depinde în mare măsură dobândirea / redobândirea ulterioară a multor abilităţi de manevrare a scaunului rulant, autoîngrijire, autogospodărire şi realizare de sarcini. Obiectivele fiecărei etape a recuperării corespund stadiului în care se află pacientul şi sunt permanent adaptate nevoilor acestuia.

O importanță deosebită în conceptul general de tratament ar trebui să fie implicarea activă timpurie a pacientului în procesul de reabilitare, pentru a dezvolta stima de sine timpurie, motivația și educația permanentă în materie de sănătate. Sportul joacă un rol important în compensarea funcțiilor fizice, mentale și sociale perturbate de paraplegie, în prevenirea deficientelor secundare, în promovarea comportamentului orientat spre sănătate și ca motor al integrării.

Atingerea unei independențe individuale functionale și a unei calități a vieții cat mai înalte se află în prim-planul reabilitării sociale.

Reabilitarea complexă somatică si psihică este în general urmată de reabilitarea profesională.

Reeducarea motorie se face in trei etape:

  1. Reeducarea pacientului la pat: pacientul va trebui ajutat sa-și schimbe alternativ pozitia corpului (să nu stea mult timp în aceeași pozitie), mobilizari pasive, pasivo-active și apoi exerciții activo-pasive și active pentru cresterea mobilității si a forței musculare la membrele superioare si trunchi, in considerarea rolului compensator al acestora. Se execută apoi, cu intensitate mult mai scazută posturarile în pat și mobilizarile pasive, pe segmentele paralizate pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine, pentru prevenirea anchilozelor articulare, a retracturilor musculo-tendinoase, pentru prevenirea pozitiilor vicioase. Miscarile sunt executate lent și progresiv, articulatie dupa articulatie (fiecare membru trebuie lucrat un interval de 15 minute). Pentru reeducarea miscărilor respiratorii, între exercitii se execută mișcari de respiratie sub rezistență.
  2. Reeducarea pacientului cu paraplegie în poziția de șezut: se efectuează avand ca scop tonifierea musculara. Tonifierea musculaturii ajută corpul să se ridice în poziția de șezut, să se adapteze la scaunul cu rotile și să facă exerciții cu membrele inferioare.
  3. Recuperarea paraplegicului pentru a merge (ortostatism): se face cu ajutorul ortezelor/altor dispozitive moderne care contribuie la rigidizarea membrelor inferioare ajungandu-se pana la învățarea pacientului să umble din nou.

Scopul recuperarii este „de a ajuta pacientul să se ajute singur”. Si anume :

–   a-l determina să foloseasca partea neafectată a corpului cu scopul de a compensa impotența functională a membrelor inferioare paralizate;

–   a-l ajuta să-și înțeleagă și să-și accepte handicapul, ajutandu-l să conștientizeze ca are încă multiple resurse de a fi util atat sieși cît și celor din jur, iar viața ii poate oferi numeroase satisfacții.

Reeducarea pentru ortostatism și mers

Deși pentru multi pacienti cu paraplegie este mai “ușor” să rămană în scaunul cu rotile, este necesar realizarea unui ortostatism fie și limitat si protezat.

Ridicare in ortostatism cu ajutorul unui dispozitiv special

Electroterapia

Electroterapia -curentul electric, respectiv ultrasunetul- este o metoda indicata in toate etapele de recuperare, repectiv pe parcursul celor 3 principale momente ale evolutiei pacientului:

  1. culcat in pat,
  2. in sezand/in scaunul cu rotile,
  3. ridicarea in ortostatism / mers.

Curentul electric in faza flasca  –  Curenti de joasa frecventa – Curenti de medie frecventa

Curentul electric in faza spastică –  Curenti de joasa frecventa

Ultrasunetul  – In paraplegia spastica

Termoterapia

Masajul

Kinetoterapie

Obiectivele kinetoterapiei constau în : • prevenirea deformărilor/ atitudinilor de natură vicioasă • menținerea unei amplitudini normale de mișcare la nivelul articulației • pastrarea unui tonus muscular echilibrat • creșterea treptată a forței și a rezistenței mușchilor denervați total sau parțial • obținerea ortostatismului și reeducarea activităților de transfer • reeducarea activităților gestuale care contribuie la obținerea  unei autonomii sporite in viața cotidiană

Kinetoterapia este indicata in toate etapele de recuperare, repectiv pe parcursul celor 3 principale momente ale evolutiei pacientului:

  1. culcat in pat,
  2. in sezand/in scaunul cu rotile,
  3. ridicarea in ortostatism / mers.

Pozitionarile

  • Sunt utilizate in special in etapa “socului spinal” cat si in etapele “culcat la pat” si  “in sezand”
  • Sunt utile atat in faza flasca cat si in cea spastica.
  • Au drept scop :

–    Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calcaie etc.) cu ischemie consecutive – lipsa irigarii tesuturilor cu consecinta necrozarii. Trebuie schimbate alternativ pozitiile corpului, trebuie evitate cutele cearceafului, se va masa si talca pielea s.a.

Totodata, pacientul trebuie sa stea pe o saltea “antiescara”, care se umfla/desumfla alternativ tocmai pentru a elibera tesuturile de presiunea mecanica prelungita.

Saltea anti-escara

Posturarea in asistarea tulburarilor sfincteriene reprezintă o prioritate, neglijarea putand cauza  complicatii severe care pot pune in pericol viata pacientului. (afectarea rinichilor, a sistemului renal , insuficiența renala acută, putand ajunge pana la necesitatea dializei etc.)

Mobilizarile pasive

– Sunt utilizate in special in etapele “culcat la pat” si  “in sezand”

– Sunt utile atat in faza flasca cat si in cea spastica.

– In toate articulatiile si respectiv in toata amplitudinea de miscare au drept scop evitarea retracturilor tesuturilor moi si redorile(rigidizarea) articulare, mentinerea unei bune circulatii in membrele paralizate. Mobilizarile trebuie sa fie facute lent, amplu, articulatie dupa articulatie, incepand cu cele distale, de 2 ori pe zi cate 15-30 min.

Mobilizari pasive

Tehnici de facilitare neuromusculara propriocepitva(PNF)/Kabat [1] , de inhibare a spasticitatii si de promovare a mobilitatii active

Miscarile active

– pentru membrele superioare sunt utilizate  in toate etapele: “culcat la pat”, “in sezand”, “ortostatism/mers”

– pentru membrele inferioare sunt utilizate imediat ce pacientul a dobandit o amplitudine articulara si o forta musculara suficienta efectuarii lor: 2+/3 (inclusiv cu ajutor: activo-pasiv)

Sunt utile atat in faza flasca cat si in cea spastica.

-exercitiile pentru cresterea forței pentru membrele superioare și trunchi sunt absolut necesare pentru a compensa jumatatea inferioara paraplegica nefunctională.

Efectuam exercitii active ample ale membrelor superioare libere folosind cu baston, minge medicala, alte dispozitive s.a.

Tonifierea musculaturii se efectueaza pe de-o parte prin exerciții izometrice și, pe de alta,prin exercitii izotone cu rezistenta:gantere, extensoare, clasice s.a..

Gimnastica respiratorie 

Constă în educarea respirației abdomino-diafragmatice și facilitarea evacuarii secretiilor bronsice prin intermediul posturilor de drenaj atunci cand este cazul.

Este utilizata in special in etapa “la pat”, dar si “in sezand”

Terapia ocupationala  

– pentru membrele superioare este utiliza  in toate etapele: “culcat la pat”, “in sezand”, “ortostatism/mers”. Se va lucra cu ajutorul plăcii canadiene pentru menținerea mobilității și a abilității membrelor superioare pe timpul imobilizarii la pat.

– imediat ce pacientul a trecut in etapa “sezand” este indicata inceperea terapia ocupationala:

Scopul este dobandirea unui grad de independenta cat mai mare in efectuarea activitatilor zilnice ceea ce conduce la efecte benefice atat pe plan psihic cat si fizic.

Este folosita in special in faza spastica, fiind mai dificila in faza flasca.

Psihoterapie

Este esentiala pe parcursul tuturor etapelor : “culcat la pat”, “in sezand”, “ortostatism/mers”

– Este esentiala atat in faza flasca cat si in cea spastica.

Se va experimenta psihologia cognitiv-comportamentala; in toate cazurile, respectarea și încurajarea manifestării și exprimării trairilor sufletesti profunde, respectiv a sentimentului religios este esential pentru recuperarea pacientului; rolul suportiv al familiei/prietenilor este deasemenea foarte important;

Recuperarea este posibila –in diferite grade- in toate cazurile, aceasta reprezentand munca conjugată din partea unei echipe interdisciplinare : medic curant (neurolog), medic recuperator, kinetoterapeut, asistent BFKT, ergoterapeut, psiholog, asistent social la care se asociază implicarea întregii familii și a prietenilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *